CJUE: Angajatorii obligați să suporte costurile pentru ochelarii angajaților

Potrivit  hotărârii preliminare a CJUE pronunțată în data de 22 decembrie 2022 în cauza  C– 392/21, a fost clarificată următoarea dilemă: este sau nu angajatorul obligat să suporte costurile ochelarilor angajațiilor care lucrează în fața unui monitor?

Curtea a decis că prevederile europene care reglementează domeniul sănătății și securității în muncă trebuie interpretate astfel:  „aparatele de corecție speciale”, prevăzute de această dispoziție, includ ochelarii de vedere care vizează în mod specific corectarea și prevenirea dificultăților vizuale care au legătură cu o activitate ce implică un echipament cu monitor. Pe de altă parte, aceste „aparate de corecție speciale” nu se limitează la aparate utilizate exclusiv în cadrul profesional;

Textul de lege avut în vedere de către Curtea Europeană a fost articolul 9 din Directiva 90/270, conform căruia lucrătorilor trebuie să li se pună la dispoziție aparate de corecție speciale, specifice lucrului în cauză, dacă rezultatul testului corespunzător al ochilor și al vederii, prevăzut la articolul 9 alineatul (1) din această directivă, sau al examenului oftalmologic indică necesitatea lor și dacă nu pot fi folosite aparate de corecție normale. Menționăm că Directiva 90/270 a fost transpusă în legislația internă prin Hotărârea nr. 1.028 din 9 august 2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate în munca referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare.

Astfel, angajatorul român este obligat să suporte costurile ochelarilor angajațiilor care își desfășoară activitatea în fața unui monitor.

Este de menționat că această obligație trebuie îndeplinită de către angajator pentru toți salariații, nu doar pentru cei care au probleme de vedere. Prin urmare, toți angajații vor beneficia de ochelari de protecție, indiferent dacă aceștia vor avea sau nu dioptrii.

Modalitățiile prin care angajatorul își poate aduce la îndeplinire obligația sunt:

  • Fie punerea la dispoziție a ochelarilor pentru angajați, raportat la nevoile fiecăruia
  • Fie decontarea cheltuielilor ocazionate de către angajat

Considerăm că o modalitate echitabilă de asigurare a ochelariilor de protecție o constituie negocierea de către  angajator cu salariații a pragurilor minime și maxime de decontare a acestor cheltuieli.

Decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene a fost publicată pe 22 decembrie și se aplică atât angajatorilor care lucrează la stat, cât și celor din mediul privat.

Hotărârea preliminară a CJUE poate fi lecturată pe larg aici